EXCLUSIV! Mari Fica, eliminată de la Survivor România 2022: „Să joc după 2 zile fără hrană și o noapte fără somn, stând în ploaie torențială…”

Publicat: 31 mai 2022, 10:50 Autor: G. M. Arhiva

Mari Fica, eliminată de la Survivor România 2022, interviu exclusiv pentru CIAO.RO.

Mari Fica, eliminată de la Survivor România 2022, ne-a dezvăluit în cadrul unui interviu exclusiv cum a fost experiența în Domnicană, ce regrete are și ce lecții de viață a învățat.

Mari Fica, despre Survivor România 2022: „M-am simțit ca un copil, în prima zi de școală”

CIAO.RO: Mari, cum ai simțit intrarea în competiție, având în vedere că nu ai fost acolo din prima zi? A fost mai ușor sau mai greu?

Mari Fica: M-am simțit ca un copil, în prima zi de școală. Nu m-am antrenat special, absolut deloc. Având în vedere că am venit direct de la o competiție de atletism. M-am simțit presată, toată lumea avea așteptări, să am energie. Dar eu eram total scoasă din zona de confort. Când voiam să alerg, apărea ba un inel, ba o plasă, ba o sfoară, iar la final, unde știam că normal se termină o cursă, aveam și de aruncat. Plus că organismul meu trecea prin schimbări, lipsa hranei în raport cu masa musculară activă, ceea ce mă predispunea să mă accidentez mai repede, somnul foarte dificil. Cumva am simțit ce au simțit ei în primele zile, doar că eu în jumătatea competiției, când toată lumea voia să câștige și să fii direct la nivelul lor.

CIAO.RO: O altă schimbare importantă a fost trecerea de la Faimoși la Tigri. Cum ai resimțit-o? Ai avut vreun regret?

Mari Fica: Pentru mine a fost benefică. A fost ca un reset, probabil s-a văzut pentru că am început să evoluez și să fiu mai sigură pe mine și mai liniștită. Nu pot spune că am avut un regret pentru că eu iau lucrurile ca atare. Regretul meu este că nu am putut să fiu la fel și în prima echipă, să ajut mai mult.

Mari Fica, eliminată de la Survivor România 2022: „Simt că am învățat să nu mă las influențată de cei din jur”

CIAO.RO: Care a fost cea mai mare provocare pe care ai simțit-o în perioada petrecută în Survivor?

Mari Fica: Cea mai mare și cea mai grea provocare pentru mine a fost să joc după 2 zile fără hrană și o noapte fără somn, stând în ploaie torențială. Jocul în care m-am lovit foarte tare la cap și am leșinat. Dar, următorul joc am fost aptă și am reușit să aduc punct. Am știut să trec peste, indiferent de condiții.

CIAO.RO: Ai spus la final că ești mai puternică și că ai învățat multe lecții. Cum simți că te-ai schimbat ca om?

Mari Fica: Simt că am învățat că trebuie să am mai multă încredere în mine, să nu mă las influențată de cei din jur și să îmi descopăr puterile singură. Faptul că am putut jucat fără hrană, să dorm în ploaie, să cad și să continui, m-a făcut să fiu mai conștientă de puterile mele. Plus că fiecare din colegii mei mi-a arătat câte ceva, involuntar, fiind puși în diferite situații, iar eu am fost atentă să învăț cum să fac în viață sau cum să nu fac. Mereu învăț din experiențe, de la oameni și asta mă face să mă întorc mai bună, mai bogată ca om.

CIAO.RO: Regreți ceva la parcursul tău în competiție?

Mari Fica: Regret că nu am avut șansa să fiu de la început, să arăt mai mult, să am timp să progresez odată cu toată lumea, nu de la jumătate. Dar eu cred că în viață totul se întâmplă cu un scop și sigur regretele mele de acum, vor veni la pachet cu lucruri bune. Așa că mă bucur de tot ce am în prezent!

Foto: PR Pro TV

Publicat: 31 mai 2022, 10:50 Autor: G. M. Arhiva
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă
×